Cipi cel Cinstit

Dragii mei, astăzi vreau să vă spun o poveste tare frumoasă, despre un cimpanzeu mic și curios pe nume Cipi. Poate și vouă vi s-a întâmplat uneori să faceți ceva ce nu era tocmai bine și să vă fie teamă să spuneți adevărul.

Ei bine, în povestea de azi, vom învăța cât de important este să fim sinceri, chiar și atunci când ne e greu. A spune adevărul nu înseamnă că suntem răi pentru că am greșit — înseamnă că suntem curajoși și că alegem ce e bine!

Sunteți pregătiți? Haideți să vedem ce i s-a întâmplat lui Cipi!

Cipi cel Cinstit

Într-un colț liniștit al pădurii, într-o casă mică făcută din crengi și frunze, trăia un cimpanzeu mic pe nume Cipi. El locuia cu mama lui și cu sora lui mai mică, Tica.

Într-o zi ploioasă, când nu puteau ieși la joacă, mama le-a spus:

— Eu merg să culeg fructe din vale. Voi rămâneți în casă și aveți grijă unul de altul. Nu umblați la borcanul cu miere de pe raftul înalt, da?

Cipi a dat din cap.

— Promit, mami!

Dar după ce mama a plecat și ploaia bătea încet pe acoperișul frunzos, mirosul dulce de miere a început să plutească prin casă.

— Mmm… ce bine miroase, a zis Tica, lipindu-și boticul de perete.

— Doar o privire… doar să mă uit, a zis Cipi și s-a cățărat pe cutia de nuci.

A pus un picior pe raft, s-a întins și… Poc!

Borcanul s-a rostogolit, a căzut pe podea și s-a spart în zeci de bucăți. Mierea s-a întins pe frunze și pe coada lui Cipi.

— Ooo nu! a strigat Tica.

— Ce ne facem? Mama o să se supere! a spus Cipi speriat.

A luat repede niște frunze mari și a încercat să curețe. A pus și cioburile sub pat. Dar mierea era lipicioasă, și Tica era plină pe lăbuțe.

— Cipi... îi spunem mamei?

Cipi s-a gândit. Inima îi bătea tare.

— Poate... poate zicem că a fost vântul...

Dar apoi și-a adus aminte ce-i spunea mama mereu:

— A spune adevărul arată că ești curajos și bun la suflet, chiar și când ai greșit.

Când mama s-a întors, a simțit mirosul, a văzut podeaua și i-a întrebat:

— Ce s-a întâmplat aici?

Cipi a strâns coada și a zis cu glas tremurat:

— Eu... eu am vrut doar să mă uit. Am urcat și... a căzut. Îmi pare rău, mami. A fost vina mea.

Mama l-a privit cu ochi blânzi. A îngenuncheat și l-a îmbrățișat.

— Mulțumesc că ai spus adevărul, Cipi. Asta îmi arată că inima ta e bună. E important să fim sinceri, chiar și când greșim. Iar dacă învățăm din ce s-a întâmplat și încercăm să nu mai repetăm greșeala, atunci devenim mai înțelepți și mai buni pe zi ce trece. Hai să curățăm împreună!

Tica a aplaudat:

— Cipi e curajos!

Seara, în cuibul lor moale, mama a șoptit:

— Chiar dacă ai greșit, Cipi, ai făcut ce este bine. Și Dumnezeu Se bucură când copiii aleg adevărul.

Cipi a închis ochii cu un zâmbet liniștit. Borcanul se spărsese… dar el știa că spusese adevărul, iar inima lui era împăcată.

E curajos să spui adevărul, chiar dacă ai făcut o greșeală. Dumnezeu Se bucură când suntem sinceri și facem ce este bine.

Ați văzut ce a făcut Cipi? Chiar dacă a greșit, a ales să spună adevărul. Și mama lui l-a iertat și l-a îmbrățișat, pentru că sinceritatea arată cât de frumoasă e inima noastră.

Și voi, dragi copii, puteți alege în fiecare zi să faceți ce este bine — să fiți sinceri cu mama, cu tata, cu prietenii și cu Dumnezeu. El Se bucură de fiecare dată când spunem adevărul și avem inima curată.

Vă mulțumesc că ați ascultat povestea și vă îmbrățișez cu drag!