Concertul din pădure

Dragii mei, ați auzit vreodată de un liliac care poate zbura ca un acrobat și care „vede" cu urechile? Astăzi vom cunoaște un liliac special, pe nume Zori, care ne va învăța ceva foarte prețios: cum să fim buni unii cu alții, chiar dacă suntem diferiți. Știați că Dumnezeu ne cheamă să fim plini de blândețe, răbdare și dragoste? Povestea aceasta ne va arăta că a iubi înseamnă să accepți, să înțelegi și… să ierți. Să ne pregătim inimile, pentru că Zori are o lecție frumoasă pentru noi!

Într-o peșteră liniștită, la marginea unei păduri din România, trăia un liliac tânăr și curios pe nume Zori. Spre deosebire de ceilalți lilieci care dormeau ziua și ieșeau doar noaptea, Zori era fascinat de ce se întâmpla afară în timpul zilei. Îi plăcea să asculte trilurile păsărilor și zumzetul vieții din pădure.

Avea aripi delicate ca o pelerină subțire, formate din piele întinsă între degete. Când zbura, părea că desenează în aer – se rotea, urca și cobora cu o precizie uimitoare, ca un mic acrobat zburător. Și mai avea ceva special: un fel de auz foarte fin, care îl ajuta să „vadă" în întuneric, ca și cum ar avea urechi cu super-puteri."

Într-o dimineață, Zori a auzit o veste care a umplut pădurea de zumzet: se pregătea un mare concert al păsărilor din pădure! Toate animalele urmau să participe – mierle, pițigoi, ciocârlii, ba chiar și broaște sau greieri.

Zori a îndrăznit să zboare până aproape de locul repetițiilor. Inima îi bătea tare. El nu cânta, dar putea zbura grațios. S-a gândit că poate… poate ar putea să participe și el la concert, cu un dans în aer!

— „Aș vrea să ajut și eu… pot zbura și dansa între sunetele voastre!" a spus el timid.

Dar păsările l-au privit cu sprâncene ridicate.

— „Dar tu ești un liliac…" a zis o mierlă.

— „Zbori doar noaptea și nici nu cânți!" a spus o sturză. „Și… scuza-mă, dar aripile tale… arată cam ciudat."

— „Poate mai bine stai în peștera ta, Zori," a spus un pițigoi.

Zori a simțit un nod în gât. S-a întors cu aripile plecate și a zburat încet spre peștera lui. Se simțea trist, dar mai ales… respins. Nu pentru ce făcuse, ci doar pentru cum era.

În seara aceea, pe când ceilalți dormeau, Zori a zburat în cercuri largi deasupra lacului. Prindea țânțari și alte insecte – așa ajuta el pădurea. Nimeni nu vedea, nimeni nu știa. Dar Zori știa că fiecare făptură are un rost.

În noaptea dinaintea concertului, o ceață groasă a acoperit pădurea. Dimineața, când a venit ora concertului, totul era învăluit în fum și sunetele nu se mai auzeau clar. Păsările zburau haotic, ciocnindu-se de ramuri și pierzându-se în ceață.

— „Nu putem cânta! Nu ne auzim între noi!" strigau.

Atunci, Zori a apărut din negură.

— „Lăsați-mă să vă ajut. Eu pot zbura și vedea cu sunetul."

A început să emită sunete scurte și să se rotească elegant printre copaci. Cu zborul său precis, a reușit să ghideze păsările pe poziții, folosind sunetele lui pentru a le orienta. Își rotea aripile, făcând valuri în aerul dens, iar păsările îl urmăreau, recunoscătoare.

Când soarele a strălucit din nou și ceața s-a risipit, păsările și animalele au început să cânte și să se miște după dansul lui Zori. Concertul a fost mai frumos ca niciodată, și toate ființele pădurii au aplaudat din suflet… cu aripi, lăbuțe și antene.

După concert, mierla s-a apropiat, rușinată:

— „Zori, am greșit. Te-am judecat fără să te cunosc. Tu ne-ai salvat concertul și ne-ai învățat ce înseamnă bunătatea."

— „Ne-ai arătat că frumusețea adevărată vine din inimă," a adăugat pițigoiul. „Iartă-ne că te-am respins."

Zori a zâmbit și și-a întins aripile, ca într-o îmbrățișare zburătoare.

— „Vă iert. Dragostea adevărată înseamnă să accepți și să ierți."

Din ziua aceea, Zori a devenit parte din mica orchestră a pădurii, nu pentru că arăta ca ceilalți, ci pentru că a ales să iubească chiar și când fusese rănit.

V-a plăcut povestea lui Zori, liliacul zburător? El ne-a arătat cât de frumos este să ierți, să nu judeci după cum arată cineva și să iubești chiar și atunci când ceilalți te rănesc. Așa ne vrea și Isus: cu o inimă bună, blândă și răbdătoare. Să fim ca Zori, care a iertat, a ajutat și a adus bucurie, chiar dacă era diferit. Iar data viitoare când întâlniți pe cineva care nu seamănă cu voi, amintiți-vă: dragostea adevărată nu se uită la înfățișare, ci la inimă. Pe curând, micii mei prieteni!