Darul care crește

Bună, dragi copii!

Astăzi vreau să vă spun o poveste despre o lebădă tânără pe nume Luma. Poate ați văzut și voi lebede plutind pe apă — par liniștite, frumoase și curajoase. Dar v-ați întrebat vreodată cum ajung ele așa? Luma ne va învăța că și cele mai grațioase aripi au nevoie de timp ca să învețe să zboare.

Așa cum fiecare dintre voi are ceva frumos și unic pus de Dumnezeu în inimă, și Luma a primit un dar. Haideți să descoperim împreună ce s-a întâmplat când a ales să nu renunțe, chiar dacă a fost greu.

Darul care crește

Într-un colț liniștit de lume, unde apa strălucea ca oglinda sub razele soarelui și nuferii se legănau ușor în adierea vântului, trăia o lebădă tânără pe nume Luma. Avea gâtul lung și grațios, puf alb ca zăpada proaspătă și ochii blânzi ca o seară de primăvară.

Luma visa să zboare deasupra lacului alături de lebedele mari și puternice. Își imagina cum într-o zi va plana pe cer, lăsând în urmă o urmă albă ca un nor. Însă deocamdată... abia dacă putea să-și țină echilibrul în apă. Aripile ei păreau mici, iar mișcările — neîndemânatice.

În fiecare zi, Luma se antrena. Își întindea aripile, bătea ușor din ele și înota încet. Celelalte lebede o priveau cu blândețe, dar uneori râdeau:

— Eh, e doar o bobocelă visătoare! Mai are mult până să zboare, spunea una dintre ele.

Într-o seară, când norii acopereau luna, Luma stătea tristă sub o salcie. Lacrimile i se prelingeau pe gâtul lung și alb. Simțea că nu va fi niciodată destul de bună…

Tocmai atunci, o voce înțeleaptă s-a auzit din ramurile cele mai înalte ale copacului. Era bufnița Matilda, cea mai înțeleaptă din pădure. Își deschise larg aripile și coborî pe o creangă mai joasă:

— Luma, știi ce face o lebădă să fie atât de frumoasă?

— Aripile ei mari și plutirea lină… a răspuns lebăda șoptit.

— Și mai mult decât atât — i-a zâmbit Matilda. — E răbdarea cu care își învață fiecare mișcare. E credincioșia cu care își păstrează visul. Dumnezeu ți-a pus în inimă o dorință și ți-a dat aripi. Dar va trebui să le folosești mereu, chiar și atunci când simți că nu zboară. Caracterul și talentul nu cresc dintr-o dată, ci pas cu pas, zi de zi.

Luma a clipit. Pentru prima dată, a simțit că nu e singură.

A doua zi, când ploaia răcoroasă curgea printre ramuri, Luma a început din nou să exerseze. Nu s-a mai oprit nici când i-a fost frig sau obosită. Zilnic, bătea din aripi, înota cu încredere și asculta fiecare sfat bun de la Matilda.

Timpul a trecut, iar într-o dimineață, când cerul era de un albastru curat, Luma și-a întins aripile… și a zburat! Nu sus ca celelalte, ci la câțiva pași de luciul apei. Dar era ZBORUL ei — începutul unei călătorii lungi și frumoase.

Lebedele s-au adunat în jurul ei și au privit uimite:

— Uite-o pe Luma! A reușit! — au spus ele bucuroase.

Matilda a zâmbit tăcut de pe creanga ei și a șoptit:

— Fiecare dar pus de Dumnezeu în voi are nevoie de timp, de muncă și de credință. Nu renunța niciodată la ce ți-a fost pus în inimă.

De atunci, Luma a plutit pe lac cu grație, dar n-a uitat niciodată cât de important a fost să creadă, să muncească și să continue.

La fel ca Luma, și voi aveți un dar special pus de Dumnezeu în inimă. Poate e un zâmbet cald, o voce frumoasă, o mână care știe să ajute sau o inimă care încurajează. Nu vă grăbiți — fiecare pas, fiecare zi cu răbdare și perseverență vă ajută să deveniți cine v-a creat Dumnezeu să fiți. Sunteți valoroși și iubiți!

Ce frumos a fost, nu-i așa? Luma ne-a arătat că darurile frumoase cresc încet, cu răbdare și muncă, dar și cu încredere în ceea ce Dumnezeu a pus în fiecare dintre noi.

Amintește-ți, drag copil: nu ești niciodată prea mic ca să începi să crești ceea ce e valoros în tine. Cu fiecare gest bun, cu fiecare încercare, tu devii mai puternic, mai curajos și mai aproape de planul minunat pe care Dumnezeu îl are pentru viața ta.

Ne revedem curând cu o nouă poveste! Până atunci, folosește darurile tale cu bucurie și lasă-ți inima să zboare.