Ecoul iubirii
Poveste despre veverițoiul Tobi care învață că și când greșim, Dumnezeu ne iubește oricum și ne așteaptă să venim la El cu inima curată, chiar dacă avem mâinile goale, pentru că dragostea Lui nu se schimbă niciodată.
Dragii mei, ați simțit vreodată că ați greșit și v-a fost rușine să spuneți? Vi s-a întâmplat vreodată să credeti că nu mai meritați să fiti iubiti doar pentru că ati greșit?Astăzi veți auzi o poveste despre un veverițoi care a trecut printr-o astfel de situație. Haideți să vedem ce a învățat el și cum și-a găsit curajul să spună adevărul.
Ecoul iubirii
Într-o pădure luminoasă, plină de frunze foșnitoare și triluri de păsări, trăia un veverițoi roșcat pe nume Tobi. Era mereu în mișcare — sărea dintr-o creangă în alta, făcea tumbe prin iarbă și aduna ghinde pe care le ascundea în locuri secrete.
Într-o dimineață, doamna Bufniță i-a invitat pe toți puii de animale din pădure să se întâlnească lângă Stejarul Cel Mare. Urma să aibă loc Ziua Fructelor, când fiecare aducea un dar din natură: o floare parfumată, un fruct copt, o piatră lucioasă sau o frunză rară. Era un fel de sărbătoare a pădurii, în care toți își arătau recunoștința pentru tot ce aveau.
Tobi era entuziasmat. Știa exact ce va aduce: ghinda lui aurie, ascunsă într-o scorbură de lângă pârâu. Era cea mai frumoasă pe care o găsise vreodată.
Dar când a ajuns la scorbură… ghinda nu mai era! Cineva o luase.
— Oh, nu! Ce mă fac acum? se văicări el. Nu mai am nimic de dus!
Rușinat și supărat, Tobi se plimba printre frunze, când a zărit o ghindă foarte asemănătoare în cuibul doamnei Vulpița, care dormea. Era atât de tentantă…
Fără să stea pe gânduri, Tobi a sărit repede și a luat ghinda. Apoi s-a ascuns într-o tufiș, strângând-o la piept.
Dar pe măsură ce se apropia Ziua Fructelor, inima lui Tobi bătea tot mai tare. Nu se mai bucura de nimic. Nu dormea bine, nici nu mai voia să sară prin copaci. Se simțea… vinovat.
Când a sosit ziua cea mare, animăluțele s-au strâns sub Stejarul Cel Mare. Toți erau fericiți, râdeau, își arătau comorile. Doar Tobi stătea într-un colț, cu capul plecat.
Doamna Bufniță l-a zărit și a venit lângă el.
— Ce s-a întâmplat, Tobi? De ce ești trist?
— Am făcut ceva rău… a șoptit el. Am luat ghinda altcuiva. Mi-a fost rușine să vin cu mâinile goale...
Bufnița l-a privit blând și a spus:
— Tobi, uneori facem greșeli. Dar chiar și atunci, e important să ne întoarcem și să fim sinceri. Cei care te iubesc cu adevărat… te iubesc și când greșești. Și știi ce e frumos? Poți începe din nou.
Tobi s-a dus atunci la doamna Vulpița și i-a înapoiat ghinda. Apoi s-a întors sub stejar. De data asta, nu aducea nici floare, nici fruct.
— N-am nimic în lăbuțe… dar vin cu inima curată, a spus el cu voce tremurată.
Și chiar dacă era cu mâinile goale, pentru prima dată după multe zile, zâmbea cu adevărat.
Ați văzut cât de greu i-a fost lui Tobi să recunoască ce a făcut? Dar ce bucurie a simțit când a fost iertat! Adevărul este că și noi greșim uneori, dar Dumnezeu ne iubește oricum. El ne așteaptă să venim la El cu inima curată, chiar dacă avem mâinile goale. Și dragostea Lui nu se schimbă niciodată.
Până data viitoare, să nu uitați: chiar și când greșiți, sunteți iubiți. Rămâneți curajoși și sinceri! Ne revedem curând, dragi prieteni!
