Omida din dud și omul care Îl căuta pe Isus

Dragii mei,

Astăzi vom merge într-un oraș numit Ierihon, unde vom descoperi o poveste adevărată despre un om mic care Îl căuta pe Isus… și despre o mică omidă care a văzut totul dintr-un dud!

Uneori ne simțim mici, neobservați sau poate chiar respinși, dar Isus vede în inima noastră și ne iubește așa cum suntem. Haideți să ascultăm cu atenție și să vedem ce putem învăța din această întâlnire minunată!

Omida din dud și omul care Îl căuta pe Isus

Într-un dud bătrân, din inima orașului Ierihon, trăia o omidă liniștită. Zilele îi erau tihnite, petrecute la umbra frunzelor verzi, printre raze de soare strecurate printre crengi. Dar într-o dimineață, ceva neobișnuit s-a întâmplat. Ramurile dudului au început să se zguduie sub pași grăbiți.

Un om mic de statură urca, cu ochii tulburi și pași nesiguri. Se numea Zacheu, vameșul din Ierihon. Locuitorii îl știau bine — era bogat, dar nu iubit. Fusese nedrept și mulți îl ocoleau. Dar în acea zi, el nu mai părea sigur pe sine. Avea fața încordată, iar mâinile îi tremurau ușor când se agăța de crengi.

S-a așezat pe o ramură groasă și a început să aștepte. Se uita mereu în zare, sperând să-L vadă pe Isus, care trebuia să treacă pe acolo. Dar oamenii erau mulți, strigau, se împingeau... Și Zacheu era mic. Foarte mic. Dudul devenise singura lui speranță.

Timpul trecea, iar neliniștea i se citea pe chip. Își frământa degetele, ofta adânc și murmura singur:

— Poate că nu mă va vedea... poate că nici nu vine... Ce a fost în capul meu? Eu? Eu să-L caut pe Isus?

Omida de pe frunză nu înțelegea toate vorbele, dar vedea în ochii lui o tristețe adâncă. Uneori, Zacheu închidea ochii și își strângea mâinile, ca într-o rugăciune. Avea inima plină — de regret, de speranță, de teamă. Nu era doar un om care voia să vadă; era un om care avea nevoie să-L vadă.

Și atunci, zgomotul străzii s-a întețit. O mulțime se apropia. În mijlocul ei, pașii blânzi ai lui Isus.

Zacheu s-a ridicat puțin, sprijinindu-se de trunchi. Îl căuta cu privirea.

Isus s-a oprit chiar sub dud.

A ridicat ochii.

A privit drept spre Zacheu.

— Zacheu, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta! – i-a spus.

Zacheu a încremenit. Apoi a coborât grăbit din copac, cu ochii mari și fața luminată. Ceilalți murmurau, nemulțumiți că Isus intră în casa unui om „păcătos". Dar Zacheu nu mai era același.

Cu glas hotărât, a spus:

— Doamne, dau jumătate din averea mea celor săraci! Și dacă am nedreptățit pe cineva, îi dau înapoi împătrit!

Isus a zâmbit. Iar glasul Lui a răsunat peste toți:

— Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci și el este fiu al lui Avraam.

Iar omida, mică și neștiută, a fost martoră la o minune: un om mic, dar cu inimă sinceră, fusese văzut, chemat, și iertat. O inimă nouă se născuse în tăcerea unei așteptări pline de speranță.

După aceea, omida s-a gândit mult la ce văzuse.

Și ea era mică. Uneori chiar se simțea neînsemnată. Alte viețuitoare râdeau de ea că se mișcă greu și că nu poate zbura. Dar acum știa ceva important: nimeni nu e prea mic pentru Dumnezeu.

Așa că s-a hotărât. Chiar dacă e mică și pare neînsemnată, va fi blândă, bună și va aștepta cu încredere clipa în care și ea va fi schimbată — într-un fluture.

Pentru că Dumnezeu vede inima. Iar celor care Îl caută sincer, El le dă o viață nouă.

Vedeți, copii?

Zacheu era mic și greșise mult, dar pentru că L-a căutat pe Isus cu toată inima, a fost iertat și schimbat.

Omida noastră a înțeles că oricât de mic te-ai simți, Dumnezeu nu uită de tine. El te vede, te iubește și te cheamă pe nume.

Și tu poți avea o inimă nouă dacă Îl cauți pe Isus cu sinceritate!

Până data viitoare, nu uitați: nimeni nu e prea mic pentru Dumnezeu!