Piatra Credinței

Dragii mei, v-ați simțit vreodată mici în fața unei probleme mari? Poate v-a fost frică să spuneți adevărul sau ați simțit că ceva e prea greu pentru voi. Astăzi, vom asculta o istorie din Biblie despre un băiețel curajos și un uriaș foarte puternic. Dar... vom vedea totul prin ochii unui hamster mic și pufos care învață, la fel ca noi, că atunci când Îl ai pe Dumnezeu alături, nu ești niciodată prea mic pentru a face lucruri mari!

Piatra Credinței

De 40 de zile, valea Terebinților răsuna zilnic de glasul uriașului Goliat. În fiecare dimineață, el cobora din tabăra filistenilor și își ridica sulița cât un catarg, provocând armata lui Israel. Toți tremurau. Nici măcar regele Saul nu îndrăznea să răspundă. Soldații își țineau răsuflarea, dar nu din curaj – ci din frică.

Într-o zi, un tânăr păstor a apărut printre ei. Îl chema David. Nu avea armură, nici sabie, doar o pungă cu merinde pentru frații săi și... un buzunar special în care se afla cel mai mic însoțitor de pe câmpul de luptă: un hamster alb, cu ochi negri ca mărgelele și inima cât o piatră de râu. Îl chema Nafi.

Ascuns în buzunarul bluzei lui David, Nafi se ghemuise între două fire de lână.

În tabăra lui Israel era fierbere mare. Soldații roiau speriați, iar regele Saul, cu fruntea încruntată și armura grea, părea mai înfrânt decât toți ceilalți. Tocmai atunci, David pășea cu pas hotărât printre corturi, ținând coșul cu pâine și brânză pentru frații lui.

„Cum de nu face nimeni nimic?” întreba David, privind spre uriașul din vale. Frații lui auziseră întrebarea și s-au întors fulgerător spre el.

— Ce cauți aici? Ai venit să vezi lupta, nu? Să-ți hrănești curiozitatea? i-a zis fratele cel mare, roșu de supărare.

David nu s-a certat. Doar a ridicat privirea spre cortul regelui Saul. Cineva l-a văzut și în câteva clipe, tânărul păstor stătea înaintea regelui însuși.

Nafi tremura în buzunar. Era pentru prima dată atât de aproape de un rege. Dar David nu se temea. Cu voce limpede, i-a spus lui Saul:

— Nu trebuie să vă fie frică! Mă duc eu să mă lupt cu uriașul!

Saul a râs scurt, apoi a oftat.

— Ești doar un copil... iar el e un războinic din tinerețe! Cum să mergi tu?

David însă a ridicat bărbia.

— Când pășteam oile tatălui meu, dacă venea un leu sau un urs și lua o oaie, alergam după el și-l loveam. Dumnezeu m-a scăpat din ghearele fiarelor, mă va scăpa și din mâinile acestui filistean.

Hamsterul clipi surprins. Nu mai auzise niciodată o credință atât de curajoasă dintr-o inimă atât de tânără.

Regele, uimit, a dat din cap și a zis:

— Mergi, și Domnul să fie cu tine.

I-a dat armura lui – coif greu, zale lucioase, sabie lungă. David le-a încercat câțiva pași. Dar apoi s-a oprit. Nafi aproape că s-a rostogolit când David s-a aplecat să-și scoată plăcile de fier.

— Nu pot merge cu acestea. Nu sunt obișnuit cu ele, a zis el zâmbind.

Și atunci, cu pași hotărâți, a plecat spre pârâu. A ales cinci pietre netede. Nafi îl urmărea din buzunar, cu ochii mari și umezi. În buzunarul din spate, David își punea praștia de piele. Era tot ce avea. Dar și tot ce-i trebuia.

Când hamsterul lui David l-a văzut pentru prima dată pe Goliat, a înlemnit. Ochii lui rotunzi și negri s-au mărit de groază, iar mustăcioarele i s-au zbârlit ca firele unei perii speriate. Din buzunarul cămășii lui David, tot ce putea vedea era o pereche de picioare groase cât trunchiul unui copac și un coif care strălucea ca o tigaie uriașă sub soare.

„E cât un munte cu armură!”, a gândit hamsterul, ghemuindu-se în buzunar. „Iar David… David e doar un copil. Un copil cu o praștie și cinci pietricele!”

Pentru un hamster, o luptă e între două frunze care se bat în vânt. Dar aici, era o luptă între o furnică și un elefant — și furnica nici măcar nu avea armură! Hamsterul voia să țipe: „Fugi, Davide, fugi!”, dar ceva l-a oprit. A simțit inima băiatului bătând tare, nu de frică, ci de credință. Și-atunci, chiar și un hamster a înțeles: nu contează cât de mare e uriașul, ci cât de mare e încrederea ta în Dumnezeu.

Cu blănița tremurând și urechile ciulite, hamsterul stătea ghemuit în buzunarul lui David, simțind cum băiatul făcea primii pași spre vale. Fiecare pas era ca o bătaie de tobe — nu pentru că David era greu, ci pentru că tensiunea din aer devenise de nepurtat.

Goliat s-a ridicat în fața lui ca o cetate cu picioare. Din vârful coifului până la vârful suliței, totul strălucea a pericol. Când a râs și-a zis batjocoritor:

— „Ce sunt eu, un câine, de vii la mine cu un băţ?”, hamsterul aproape că a leșinat.

„De ce-l insultă? Nu vede că-i doar un copil?!” a mormăit micul rozător, lipindu-se de pieptul lui David ca un nasture speriat.

Dar David a stat drept. Nu s-a clătinat. Nu s-a încovoiat. A scos o piatră din buzunar, și hamsterul a simțit mișcarea ca un semnal de alarmă. „O, nu… a început!”

Praștia a şuierat în aer. A fost doar o clipă — un vâjâit scurt, o săgeată de tăcere — și apoi… buf! Goliat a căzut cu fața la pământ.

Hamsterul a scos capul din buzunar, tremurând. Se aștepta la un nor de praf, la strigăte, la ceva. Dar tot ce a văzut a fost liniște. Armata filistenilor se întorcea și fugea. Și dintr-o dată, hamsterul a simțit că e cel mai curajos rozător din lume, doar pentru că stătuse lângă băiatul acela mic, cu o credință atât de mare.

„Am învins?” a întrebat în gând.

David l-a mângâiat ușor cu un deget, ca un răspuns. „Dumnezeu a luptat pentru noi.”

Și atunci hamsterul a înțeles: nu puterea, nu dimensiunea, nu sabia aduc victoria. Ci o inimă curajoasă, care Îl urmează pe Dumnezeu — chiar și atunci când totul pare pierdut.

Ce aventură am trăit împreună! David nu era nici soldat, nici mare, dar avea o inimă plină de credință și curaj. Hamsterul lui ne-a arătat că victoria nu vine din mărime sau forță, ci din încrederea în Dumnezeu. Așa că, dragi copii, când aveți de înfruntat o frică, o problemă sau un „uriaș" al vostru, aduceți-vă aminte de David... și de hamsterul lui! Cu Dumnezeu, orice este posibil! Ne revedem curând pentru o nouă poveste. Până atunci, fiți curajoși și țineți-L pe Dumnezeu aproape de inima voastră!