Unde ești, Adam?

Dragi copii, vă mai amintiți ce am povestit ieri? Am vorbit despre cum Dumnezeu a creat o lume frumoasă și l-a așezat pe Adam într-o grădină specială – Grădina Edenului. Acolo, Dumnezeu i-a făcut și o tovarășă minunată: pe Eva. Totul era perfect, plin de pace și lumină.

Astăzi continuăm povestea noastră, chiar din acel loc minunat. Haideți să închidem ochii pentru o clipă și să ne imaginăm din nou că suntem acolo… În Grădina Edenului, unde florile colorate își deschid petalele sub razele blânde ale soarelui, râurile limpezi curg lin, iar păsărelele cântă vesel. Vântul adie ușor printre copaci, iar toate animalele trăiesc împreună, fără frică.

Dar ceva este pe cale să se schimbe. Astăzi vom afla ce s-a întâmplat într-o zi în care o alegere a adus o mare schimbare… Să ascultăm cu atenție, pentru că povestea de azi ne învață o lecție foarte importantă.

Unde esti, Adam?

Dumnezeu i-a făcut pe Adam și pe Eva cu mâinile Lui și i-a iubit nespus. În fiecare zi, El venea și vorbea cu ei. Nu exista frică, durere sau supărare. Totul era… perfect.

În mijlocul grădinii, Dumnezeu a pus doi pomi speciali: pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului. Dumnezeu le-a spus:

— „Puteți mânca din orice pom, dar din pomul acesta să nu mâncați. Dacă veți mânca, veți muri."

Adam și Eva au ascultat… o vreme.

Într-o zi frumoasă, Eva s-a îndepărtat de Adam. Se plimba singură printre flori și copaci, când a ajuns lângă pomul oprit. Ramurile lui erau pline de roade lucioase și atrăgătoare.

Deodată, o voce i s-a strecurat în ureche. O voce dulce, dar înșelătoare:

— „O, Eva… de ce nu mănânci din acest fruct minunat?"

Eva s-a întors. Pe ramură, un șarpe ciudat vorbea! Nu se speriase. Era fascinată.

— „Dumnezeu a zis că nu trebuie..." a răspuns ea.

— „Dumnezeu nu vrea să fiți ca El. Dar dacă mănânci, vei ști ce e bine și ce e rău. Nu vei muri."

Ea a întins mâna. A stat o clipă pe gânduri.

— „Poate... nu e chiar atât de rău..." a șoptit. Și a mușcat.

Fructul a fost dulce la început... Privirea i s-a îndreptat către aleea din grădină. „Trebuie să-i spun lui Adam..."

L-a găsit în apropiere, aplecat peste niște flori albastre.

— „Adam..."

— „Eva! Unde ai fost? M-am îngrijorat... Ce ai acolo?"

Ea i-a întins fructul.

— „Este din pomul cunoștinței. Am mâncat. Șarpele mi-a spus că nu e periculos. Mi-a spus că Dumnezeu nu vrea să știm... că vom fi ca El. Și... și am mâncat. Uite, ia și tu."

Adam a înghețat. S-a uitat la fruct, apoi la Eva.

— „Ai... ai mâncat? Dar Dumnezeu a spus să nu..."

Ea și-a coborât privirea.

— „Adam... era atât de frumos. Și... n-am murit. Te rog. N-am vrut să fac ceva rău."

Adam a simțit inima apăsată.

S-a uitat din nou la fruct. Mâna lui tremura.

— „Dar... Dumnezeu ne-a spus... Clar... Să nu mâncăm. Ce facem? Ce... ce-am făcut?"

Eva i-a pus mâna pe braț.

— „Nu vreau să fiu singură. Mănâncă și tu..."

Adam a oftat adânc. S-a uitat încă o dată în sus, către cerul albastru. Știa că e o alegere grea. Știa că nu e bine. Dar nu voia să o piardă pe Eva. Nu voia să rămână fără ea.

— „Dumnezeule... iartă-ne..." a murmurat el. Și a mușcat.

În clipa aceea, totul s-a schimbat.

O tăcere ciudată s-a lăsat în grădină. Cântecul păsărilor s-a oprit. Vântul s-a domolit.

Adam și Eva s-au uitat unul la altul… și au simțit ceva ce nu mai simțiseră niciodată: rușine.

— „Eva… e ceva ciudat. Simt... gol."

— „Și eu. Ne... ne văd. Nu avem haine!"

S-au grăbit spre tufișuri, rușinați. Au luat frunze late și le-au legat între ele, încercând să se acopere. Era prima dată când se simțeau... departe de Dumnezeu.

Mai târziu, pe când soarele cobora și cerul se colora în portocaliu, pașii lui Dumnezeu s-au auzit în grădină. Pași liniștiți, plini de iubire. Până ieri, era momentul lor preferat. Alergaau fericiți spre El.

Dar azi... s-au ascuns.

Adam și-a pus mâna pe inimă.

— „Nu pot. Nu pot să-L privesc. L-am trădat..."

Eva își ținea fața în mâini, tremurând.

— „Oare... va mai vorbi cu noi?"

Și atunci s-a auzit glasul acela cunoscut, dar acum părea și trist:

— „Adam… Unde ești?" a strigat Dumnezeu.

Adam a tremurat. Glasul lui era slab:

— „Am auzit ca M-ai strigat și m-am temut…"

Dumnezeu știa ce s-a întâmplat.

— „Ai mâncat din pomul din care ți-am spus să nu mănânci?"

Adam a dat vina pe Eva. Eva a dat vina pe șarpe. Dar Dumnezeu i-a privit cu tristețe… și cu dragoste.

Pentru că nu au ascultat, păcatul a intrat în lume. Adam și Eva au trebuit să plece din grădină. Nu mai puteau trăi pentru totdeauna. În lume aveau să vină durere, muncă grea și moarte.

Dar Dumnezeu nu i-a lăsat singuri. Le-a făcut haine mai bune și le-a dat o promisiune: că într-o zi va trimite pe Cineva care va zdrobi capul șarpelui și va aduce salvarea. Acela avea să fie Isus.

Ce frumos a fost să fim martori la ceea ce s-a întâmplat în Grădina Edenului! Am învățat astăzi că ascultarea de Dumnezeu ne păzește de rău și că, atunci când greșim, Dumnezeu nu ne lasă singuri. El ne caută și ne cheamă cu dragoste, spunând: „Unde ești?"

Să alegem și noi să-L ascultăm pe Dumnezeu în fiecare zi, pentru că El ne vrea binele. Vă mulțumesc că ați fost atât de atenți! Mâine ne vom întâlni din nou și vom continua această istorie minunată. Până atunci… rămâneți cu Isus, zâmbiți mult și ascultați de glasul Lui. La revedere, dragi prieteni!